Antena 3 CNN Actualitate Premieră în Bacău. A fost inaugurat primul heliport la Spitalul Judeţean din oraş. Valoarea totală, peste 3 milioane de euro

Premieră în Bacău. A fost inaugurat primul heliport la Spitalul Judeţean din oraş. Valoarea totală, peste 3 milioane de euro

Ştefan Petrică
1 minut de citit Publicat la 11:23 14 Noi 2022 Modificat la 11:23 14 Noi 2022

A fost inaugurat primul heliport la Spitalul Judeţean din oraş. Investiţia reduce semnificativ durata transporturilor medicale pe calea aerului, cu posibilitatea transportării pacienţilor direct în Unitatea de Primiri Urgenţe. Valoarea totală a investiţiilor se ridică la aproximativ 4 milioane de euro, bani care provin din fonduri Europene. 

„Am inaugurat una dintre cele mai moderne platforme din ţară, destinată operaţiunilor de aterizare/decolare pentru elicopterele SMURD şi punerea în funcţiune a celui de-al doilea accelerator din cadrul Secţiei de Radioterapie. Heliportul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, reprezintă un obiectiv extrem de important, parte a proiectului integrat ce a mai inclus lucrări de modernizare, extindere şi dotare a infrastructurii Unităţii de Primiri Urgenţe. Valoarea totală a investiţiilor se ridică la aproximativ 3,6 milioane de euro”, a declarat Valentin Ivancea, preşedintele Consiliului Județean Bacău.  

Primul pacient preluat cu elicopterul Smurd de pe heliportul SJU Bacău transportat a fost o femeie în vârstă de 77 ani care a suferit un infarct miocardic sever.

"Transportul pe calea aerului va dura doar 20 de minute, faţă de peste 2 ore pe rutier. În ciuda vocilor iresponsabile şi denigratoare la adresa SJU, unele care au depus anterior jurământul lui Hippocrate, iată ca obiectivele finanţate aici cu fonduri europene – în special pe zona de intervenţii de urgenţă – îşi dovedesc utilitatea de care nu cred că se mai poate îndoi niciun om rezonabil în gândire”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Valentin Ivancea.

×
Etichete: Bacău heliport spital
x close