"Azi avem primul caz diagnosticat cu gripă din acest sezon. Acest caz va fi raportat săptămâna viitoare", a declarat, joi seara, într-o emisiune la Digi 24, secretarul de stat în MS.
Potrivit acestuia, starea bărbatului este bună.
"S-a făcut test de identificare a SARS-CoV-2 şi a gripei. SARS-CoV-2 - negativ, gripă - pozitiv. Deci este primul caz din sezonul acesta. Am avut şi anul trecut.
Sigur, nu am avut o creştere semnificativă, care să ducă la o epidemie, tocmai pentru că aceleaşi măsuri pe care le aplicăm împotriva SARS-CoV-2 funcţionează şi împotriva gripei", a mai precizat Andrei Baciu
În săptămâna 1 – 7 noiembrie nu a fost înregistrat niciun caz confirmat de gripă, primul caz fiind confirmat joi, 11 noiembrie.
Până la data de 7 noiembrie au fost vaccinate antigripal 144.800 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.