Grupul de lucru, format din reprezentanţii mai multor ministere, a stabilit opt principii care vor sta la baza viitoarei legi unitare de calcul a pensiilor.
Practic, potrivit principiului contribuţiei, toată lumea va primi o pensie în funcţie de cât contribuie la bugetul asigurărilor de stat.
O noutate este şi introducerea pensiei ocupaţionale, ceea ce va face ca în România să existe patru sisteme de pensii. Pensia ocupaţională va fi plătită în funcţie de contribuţie dar va fi stabilită ţinând cont de fiecare domeniu de activitate.
Principiile au fost deja aprobate de ministrul Muncii şi urmează să-i fie prezentate săptămâna viitoare premierului Emil Boc. În plus, va fi organizat un alt grup de lucru, care va analiza impactul legii unitare a pensiilor asupra bugetului.
Antena 3