Încă un azil care funcţiona fără avize a fost descoperit în Sectorul 5 din București! Poliţişti, pompieri, medici dar şi reprezentanţii primăriei de sector au descins acolo.
Au găsit peste 20 de bătrâni care stăteau într-un miros insuportabil, spune edilul Sectorului 5. După ce vor primii îngrijiri medicale, bătrânii o să fie duşi la două spitale din Capitală. Asta în timp ce patronul azilului dă explicaţii autorităţilor.
"Suntem nedumeriți acum că vrea să o ia pe mamaie să o ducă la spital. Eu nu știam nimic. Am venit decât în vizită. Este internată de doi ani și jumătate. A internat-o vărul meu.
Eu sunt aparținătoarea. Veneam să-i aduc un pachet și să vorbesc cu ea. Erau condiții bune, nu am ce să comentez la adresa lor.", a spus nepoata unei bătrâne cazate în centru.
Aceasta a ajuns la fața locului după ce a aflat de la televizor despre control.