Antena 3 CNN Actualitate Primele amenzi, după verificările anunţate de Vlad Voiculescu: Peste 500 de vaccinări peste rând, sancţiuni de 5.000 lei

Primele amenzi, după verificările anunţate de Vlad Voiculescu: Peste 500 de vaccinări peste rând, sancţiuni de 5.000 lei

Milena Niță
2 minute de citit Publicat la 15:45 28 Ian 2021 Modificat la 15:45 28 Ian 2021
Primele amenzi, după verificările anunţate de Vlad Voiculescu: Peste 500 de vaccinări peste rând, sancţiuni de 5.000 lei
Sursa foto: Hepta

La Rădăuţi, spre exemplu, s-au imunizat împotriva COVID-19, în etapa a doua, un număr de 563 de persoane care erau în etapa a treia.

În acest caz, medicul coordonator al centrului a fost amendat cu 5.000 lei.

Cât priveşte procesul imunizării, cele 563 de persoane vor primi, însă, şi doza a doua de vaccin, mai precizează Ministerul Sănătăţii.

"Sancțiuni la centrul de vaccinare anti-Covid -19 din cadrul spitalului din Rădăuți

La cererea Ministerului Sănătății, inspectorii sanitari din cadrul Direcției Sănătate Publică Suceava au efectuat un control la centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți, după ce s-a constatat că, în perioada 15-23 ianuarie 2021 au fost imunizate în acest centru 563 de persoane marcate ca eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare.

Controlul a avut ca scop verificarea modului de aplicare a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România în acest centru.

La momentul controlului, inspectorii DSP Suceava au constatat că persoanele venite pentru imunizare în centrul de vaccinare nu erau verificate în aplicația Rovaccinare pe baza CNP-ului şi nici în listele de pacienți programaţi pentru ziua în curs.

Listele cu pacienți pentru ziua în curs erau trimise pe Whatsapp de către medicul coordonator din DSP către directorul medical al spitalului și redirecționate mai apoi de acesta personalului care asigură paza centrului pentru a permite accesul în unitate a pacienților programați.

Ce au găsit inspectorii sanitari la control 

În centrul de vaccinare pacienții au fost primiți în baza programărilor printate sau mesajelor sms, iar în cazul pacienților programați de medicul de familie, pe baza declarației acestora.

Inspectorii sanitari au verificat listele de pacienți programați si au constatat că sunt pacienți în dreptul cărora nu sunt completate toate câmpurile din platforma de programare (nu sunt trecute datele de identificare a celui care a programat şi nici nu există câmp în care să fie trecută categoria populațională din care face parte, îngreunând astfel verificarea modului de programare).

Centrul de vaccinare din cadrul spitalului a fost organizat pentru personalul medico-sanitar inclus în prima etapă de vaccinare, apoi activitatea centrului a fost prelungită pentru personalul din etapa a II-a, în Municipiul Rădăuți nu există alte centre comunitare deschise.

S-a mai constatat că, centrul de vaccinare nu a fost reoptimizat pentru a II-a etapă de vaccinare și pentru un număr mai mare de solicitări de vaccinare. Nu se asigură personalul pentru fiecare punct din structura centrului, fiind adus personal din spital, prin rotație.

Medicul coordonator al centrului, sancționat cu 5.000 lei

În urma celor constatate, se aplică următoarele măsuri și se formulează următoarele recomandări: 

1. Medicul coordonator al centrului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei, conform HG 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice.

2. Inspectorii sanitari au recomandat reinstruirea personalului privind utilizarea și operarea mijloacelor informatice, respectarea prevederilor legale (OMS nr.2171/2020) privind evidența persoanelor vaccinate și respectarea prevederilor HG 103/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 şi a OMS nr. 2171/2020 pentru stabilirea Normelor privind autorizarea, organizarea și functionarea centrelor de vaccinare împotriva COVIS-19", se arată în comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii, transmis, joi, presei.

×
x close