Primarul sectorului 6 continuă pomenile electorale prin excursii. Cristian Poteraş a oferit recent o excursie în Bulgaria pentru zeci de persoane, cei mai mulţi pensionari, scrie
DeCeNews. Toate costurile au fost suportate de edilul sectorului 6.
Cristian Poteraş nu organizează prima excursie de acest gen. De obicei autocarele închiriate de primarul Poteraş se adunau în faţa Teatrului Masca, în sectorul 6. Punctul de întâlnire devenise însă cunoscut pentru presă.
Astfel, pentru a evita întâlnirea cu mass-media, Cristian Poteraş a mutat întâlnirea cu turiştii în parcarea unei benzinării din apropierea Autogării Militari. În acest mod, autocarul asigurat de edilul sectorului 6 putea fi confundat cu orice cursa regulată cu plecare din autogară.