Primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, urmărit penal sub control judiciar pentru abuz în serviciu şi luare de mită, îşi poate exercita funcţia, au decis, luni, magistraţii Tribunalului Prahova.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, instanţa a admis plângerea formulată de edil împotriva ordonanţei emise de DNA Ploieşti prin care Tiseanu a fost pus sub control judiciar, având interdicţia exercitării funcţiei.
Astfel, magistraţii au modificat în parte ordonanţa, ridicând interdicţia privind exercitarea funcţiei de primar, decizia fiind definitivă.
Horia Tiseanu a fost audiat de procurorii DNA Ploieşti la sfârşitul lunii septembrie, fiind pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi luare de mită.
În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au mai dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii Gheorghe Ecatrinescu, la data faptei director economic în cadrul Primăriei municipiului Câmpina, Carmen Daniela Gheorghe, la data faptei director executiv la Poliţia Locală Câmpina, şi Costin-Octavian Micu, reprezentant legal al unei societăţi comerciale, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
DNA arată că, în cursul anului 2014, inculpatul Horia Tiseanu, primar al municipiului Câmpina, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale un procentaj de 10% din valoarea unui contract de execuţie lucrări în sumă totală de 317.817 lei, din care a primit efectiv suma de 17.000 de lei.
"În schimbul acestor bani, inculpatul a facilitat firmei omului de afaceri câştigarea selecţiei de oferte (la cererea primarului Tiseanu Horia Laurenţiu au fost întocmite alte 2 oferte la preţuri superioare, fapt ce a asigurat desemnarea ca şi câştigătoare a ofertei societăţii reprezentate de omul de afaceri) şi a procedat la aprobarea încheierii contractului respectiv", explică procurorii.
Totodată, în cursul aceluiaşi an, Tiseanu, beneficiind de ajutorul celor trei suspecţi, a dispus achiziţionarea unei maşini marca Opel Insignia, în scopul folosirii personale şi exclusive, cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Potrivit DNA, maşina a fost cumpărată din fondurile alocate Poliţiei Locale Câmpina, unitate fără personalitate juridică aflată în subordinea primarului, deoarece, conform prevederilor legale, Primăria Câmpina nu avea dreptul de a achiziţiona autoturisme pentru folosinţa proprie.
"Pentru a păstra o aparenţă de legalitate, au fost întocmite două facturi pentru cumpărarea autoturismului, ambele emise de societatea reprezentată de suspectul Micu Costin-Octavian, în valoare totală de 131.600,66 lei (79.802,20+51.798,46 lei), echivalent al sumei de 29.654 euro. Ulterior, documentele respective au fost înregistrate în contabilitatea instituţiei publice în conturi separate, cu consecinţa aparentei respectări a pragului valoric legal de 18.000 de euro, în contextul în care s-a considerat că o achiziţie în această limită ar fi fost legală (este de menţionat că potrivit O.U.G. 34/2009, cu completările ulterioare, instituţiilor publice li se interzisese la acea dată însuşi dreptul de a achiziţiona autoturisme)", mai arată procurorii.
Conform anchetatorilor, în acest fel, Tiseanu a prejudiciat bugetul local, fiind totodată creat un folos necuvenit atât pentru acesta, prin utilizarea nelegală a autovehiculului, cât şi pentru societatea reprezentată de suspectul Micu Costin-Octavian, achiziţia făcându-se cu încălcarea dispoziţiilor legale.