Primarul Constanţei, Radu Mazare, vrea să ceară ministrului de Interne şi ministrului Transporturilor să facă anchetă în cazul navigatorului german care a eşuat cu iahtul în apropiere de cazinoul din oraş.
Vasul navigatorului germanului s-a zdrobit, joi, de stâncile digului, iar bărbatul a fost salvat de doi pescari.
Întrebat cine ar putea fi tras la răspundere pentru acest caz, Mazăre a spus că cei de la Căpitănie şi de la Poliţia de Frontieră, care nu l-ar fi lăsat să intre în port.
Primarul este nemulţumit şi de legislaţia legată de bărcile de agrement care îi obligă pe navigatori să facă actele de vamă ori de câte ori intră sau ies dintr-un port al ţării respective.