Primarul oraşului Năvodari, care şi-a ameninţat în stil mafiot contestatarii pe o reţea de socializare, susţine că a fost greşit înţeles.
Pentru că un internaut a îndrăznit să îl contrazică pe edilul cercetat pentru dare de mită, primarul Nicolae Matei i-a promis prietenul său virtual că o să vină peste el în casă şi o să-şi facă singur dreptate.
Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, primarul a spus că mesajul lui a fost interpretat greşit.
"Nu este felul meu de a ameninţa, sunt paşnic. Este o înscenare a serviciilor, să mă discrediteze. Dacă aţi înţeles greşit, îmi cer scuze", a replicat primarul Nicolae Matei, marţi, la Antena 3.