Femeia care a sunat la poliţie este membru al partidului Pro România, în timp ce primarul este membru PNL.
Reprezentanţii PRO România, filiala Braşov, spun că reprezentanta Pro România în Biroul electoral de circumscripție Moeciu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la solicitarea Președintelui BEC Moeciu. Ea a fost agresată sexual de către primarul PNL în funcţie al comunei Moeciu, Mircea Manea, susţin membrii Pro România.
"Constatăm că pentru PNL încălcarea legilor este o practică uzuală și ne propun pentru această campanie electorală o întreagă garnitură de "PENALI", după propriile criterii de integritate, unii deja condamnați iar alții aflați încă in faza de judecată. Criteriile de integritate pentru PNL sunt mult clamate dar puțin aplicate și iată vin cu o nouă mostră josnică de înțelegere a normelor de conviețuire socială.Oare domnul Președinte PNL Veștea este la curent cu aceste lucruri sau chiar dumnealui este cel care girează astfel de comportamente?", se arată într-un comunicat al Pro România Braşov.
Poliţiştii l-au chemat la audieri pe primar, iar cazul a ajuns acum la procurorii Parchetului de pe lângă judecătoria Zărneşti.
"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Bran efectuează cercetări in rem asupra faptei, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, în care va fi propusă soluţia legală la finalizarea cercetărilor." - a declarat Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov.