Mihail Corbeanu, primarul comunei argeşene Oarja, a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, după ce aceştia au stabilit în urma cercetărilor că edilul a vândut ilegal sediul poliţiei din comună. Se pare că primarul a cumpărat mai întâi clădirea aparţinând statului cu doar 100 de milioane de lei vechi, după care a vândut-o altei persoane.
Tranzacţia a fost anulată ulterior, iar edilul şef este cercetat în libertate. ?Aştept şi eu cu nerăbdare ca acest proces să înceapă şi să se încheie odată şi nu vreau să mă pronunţ asupra procesului. Voi lua act prin avocatul meu de actele de la dosar care mă incriminează şi atunci voi vorbi. Deocamdată nu vreau să mă pronunţ, dar pot să vă spun că am deplină încredere în actul de justiţie? a declarat Corbeanu.
Prefectura din Argeş, prin purtătorul său de cuvânt, a declarat că, atâta timp cât nu există o sentinţă irevocabilă în cazul primarului din Argeş, acesta îşi va exercita funcţia în continuare. Doar condamnarea definitivă a edilului şef poate avea drept consecinţă suspendarea acestuia din funcţie şi organizarea de noi alegeri în localitate.
Primarul Corbeanu nu este la prima întâlnire cu justiţia: în luna martie a.c., consilierii locali au făcut mai multe plângeri potrivit cărora
acesta ar fi girat unul dintre cele mai mari tunuri imobiliare cu terenuri din
zona Autostrăzii Piteşti ? Bucureşti. Astfel, au fost puşi în posesie,
pe o suprafaţă de 34 ha, funcţionari din
primărie, rudele acestora, socrul viceprimarului, mama şi cuscrul
primarului. În iulie 2006 au avut loc
punerile în posesie, iar vânzarea terenurilor s-a făcut a doua zi,
deoarece cumpărătorul exista dinainte. Întreaga afacere depăşeşte suma
de 10 milioane RON, din care 1,5 milioane i-au revenit mamei
primarului Corbeanu, 600.000 socrului viceprimarului şi 35.000 ¤ cuscrului primarului.
Antena3.ro