Ca să ai succes în afaceri trebuie să ai prieteni cu funcţii - pare să fie zicala după care se ghidează Marcel Butuza, unul din abonaţii la banii Primăriei Braşov. ?Jurnalul Naţional? descrie, în ediţia de miercuri, cum o singură firmă deţine monopolul deszăpezirii şi asfaltării în oraşul de sub Tâmpa. Explicaţia e simplă: între patronul firmei şi primarul democrat al Braşovului e o strânsă legătură de prietenie. Două treimi din împrumutul BERD, în valoare de 30 de milioane de euro, sunt direcţionate de Primăria Braşov către firma Vectra Service, a omului de afaceri Marcel Butuza.
Potrivit ?Jurnalului Naţional?, contractul are ca obiect ?Reabilitarea proiectelor de drumuri ale municipiului Braşov?. Contractul de finanţare este realizat în limba engleză, întocmit pe o singură foaie de hârtie, şi conţine şi erori de redactare, mai spun jurnaliştii. În plus întocmirea unui contract al autorităţilor publice în limbi străine nu este prevăzută în legislaţia românească. Cu toate acestea, Primăria Braşov varsă în jur de 20 de milioane de euro în buzunarul lui Marcel Butuza.
Jurnaliştii scriu că firma Vectra a concesionat, de fapt, toate reabilitările de drumuri ale Municipiului Braşov, pentru o perioadă de opt ani, printr-o hotărâre de Consiliu Local iniţiată de primarul George Scripcaru, în mai 2005. Legea 326, a gospodăriilor comunale, precizează însă foarte clar că asfaltarea şi reabilitarea drumurilor sunt servicii care nu pot fi concesionate. Practic, firma lui Butuza deţine monopolul întreţinerii drumurilor la Braşov.
?Jurnalul Naţional? explică succesul lui Butuza prin prisma bunei relaţii cu primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, preşedintele filialei braşovene a democraţilor.
Relaţia dintre cei doi dăinuie de ani buni, de pe vremea când George Scripcaru era viceprimar. Ulterior, odată cu venirea PD la guvernare, Marcel Butuza şi firma sa au primit contracte la Primăria Braşov, la Regia Naţională de Drumuri şi în Bucureşti, deşi avea datorii la bugetul de stat. Butuza a devenit astfel unul din magnaţii Braşovului, achiziţionând Palatele Ştirbei şi Mogoşoaia, reşedinţe între care face naveta cu elicopterul personal, mai spun cei de la ?Jurnalul Naţional?.
Antena 3