Primarul
Aradului a fost trimis în judecată pentru corupţie. Gheorghe
Falcă este acuzat că a păgubit oraşul cu două milioane de euro,
în urma afacerilor imobiliare pe care le-a făcut în
numele primăriei. Jurnalul Naţional prezintă rechizitoriul în
baza căruia a fost trimis în judecată primarul arădean. Ca o
ironie a sorţii, Falcă este finul lui Traian Băsescu, iar cel care
l-a anchetat - Doru Ţuluş - procurorul preferat al preşedintelui,
spun jurnaliştii.
Procurorul
Doru Ţuluş, şeful Secţiei a doua din cadrul DNA, îl acuză
Gheorghe Falcă şi pe câţiva amici de-ai acestuia de fapte de
corupţie deosebit de grave. Potrivit Jurnalului Naţional, profitând
de funcţia de primar al Aradului, Falcă ar fi făcut cadou firmei
private Elecon Plus SRL Arad terenurile Fabricii de Zahăr din oraş,
păgubind astfel statul de două milioane de euro.
Potrivit
rechizitoriului, Gheorghe Falcă şi presupuşii săi complici se
cunosc de mulţi ani şi sunt în relaţii foarte apropiate.
Jurnalul Naţionale scrie că Demeter Francisc şi Vasile Radu, doi
dintre învinuiţi, au sponsorizat cu sume importante campania
electorală a lui Gheorghe Falcă pentru alegerile locale ce au avut
loc în luna iunie 2004.
Unul
dintre martorii care au colaborat bine cu procurorii a fost chiar
soţia primarului Ela Falcă. Aceasta a povestit despre cum l-a
îndemnat pe soţul ei să accepte aşa-zisul schimb de locuinţe
şi cum s-a implicat în amenajarea vilei.
Antena 3