Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins, miercuri, recursul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie împotriva unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti (CAB) privind eliberarea din arest preventiv a celor doi şi judecarea lor în stare de libertate, informează Mediafax.
În 10 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererile de eliberare provizorie sub control judiciar ale primarilor Adrian Mladin şi Apostol Muşat şi a dispus punerea în libertate sub control judiciar a acestora, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
Potrivit deciziei din 10 ianuarie, cei doi nu au voie să depăşească limita teritorială a judeţului Ilfov fără încuviinţarea instanţei sau să se apropie de coinculpaţii şi martorii din proces şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
Cei doi primari au fost arestaţi preventiv în 22 decembrie 2011 şi vor părăsi închisoarea miercuri, 16 ianuarie, după încheierea formalităţilor, ca urmare a hotărârii ICCJ.
Anul trecut, în 14 februarie, primarii comunelor Jilava şi Snagov, Adrian Mladin şi Apostol Muşat, au fost deferiţi justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru o mită de milioane de euro cerută în cazul parcelării unor terenuri. Sumele au fost consemnate la notariate ca fiind diferite împrumuturi, astfel că în acest dosar au fost trimişi în instanţă şi doi notari.