"Urmare a unor controale de rutină, frecvent efectuate în perioada rece a anului, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 4 au sancționat Primăria Municipiului București (PMB), prin Administratia Lacuri, Parcuri și Agrement (ALPAB), pentru nerespectarea obligațiilor legale instituite în sarcina sa în privința îndepărtării stratului de zăpădă și de gheață depus pe aleile pietonale și trotuarele aferente parcurilor pe care aceasta le adminstrează pe raza Sectorului 4 – Parcul Carol și Parcul Tineretului.
Astfel, conform notelor de constatare și proceselor verbale de sancționare întocmite de către polițiștii locali, la momentul desfășurării controalelor menționate, aleile pietonale și trotuarele aferente Parcului Carol și Parcului Tineretului erau impracticabile, acoperite cu zăpadă și cu gheață, fapt ce a pus în pericol integritatea corporală a tuturor persoanelor care tranzitează sau vizitează aceste spații.
Aceste aspecte contravin art. 12 din Anexa 1 a HCGMB 120/2010, conform căruia „atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice au obligația ca pe timp de iarnă să îndepărteze țurțurii de gheață formați la nivelul acoperișului imobilului/construcției, să curețe, în maximum 24 de ore după încetarea ninsorii, zăpada depusă și gheața formată de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau își desfășoară activitatea, a sediilor de firme, curților și terenurilor deținute, astfel încât traficul pietonal să se desfășoare în condiții normale” și se sancționează, potrivit art. 43, alin. B, al aceleiași norme legale, cu amendă de până la 2.000 de lei.
În situația de față, întrucât sunt vizate două locații distincte, au fost întocmite două sancțiuni contravenționale, în sumă totală de 4.000 de lei", se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 4.
"Este inadminsibil ca după atâtea zile de când ninsoarea s-a oprit, PMB și ALPAB să continue să trateze cu dispreț cetățenii Bucureștiului! Fac un apel către domnul Primar General, Nicușor Dan, să respecte legea și să dispună măsuri în regim de urgență prin care să stopeze pericolul la care sunt expuși bucureștenii care merg în Parcul Carol și în Parcul Tineretului", a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.