Antena 3 CNN Actualitate Primarul din Sângeorz-Băi care și-a umilit fiica de 14 ani nu va mai putea ocupa o funcție publică timp de trei ani

Primarul din Sângeorz-Băi care și-a umilit fiica de 14 ani nu va mai putea ocupa o funcție publică timp de trei ani

Adelina Miron
4 minute de citit Publicat la 18:25 24 Iun 2021 Modificat la 18:25 24 Iun 2021
o_1f8v9j25gkon1hhp1lho1bdu15c9b.jpg

Traian Ogâgău a fost condamnat într-un dosar pentru refuzul de a sufla în etilotest și într-un alt dosar pentru o incompatibilitate identificată de Agenția Națională pentru Integritate.

Primarul a primit condamnare cu suspendare în ambele dosare.

Fostul viceprimar, Dumitru Virgil, a atacat decizia instanței în octombrie 2020 după ce a considerat că soluția din al doilea dosar este prea indulgentă, având în vedere că Traian Ogâgău avea deja o condamnare cu suspendare.

În urma reanalizării condamnărilor și a cazierului lui Traian Ogâgău, Judecătoria Năsăud a decis că acesta nu va mai putea ocupa o funcție publică pentru trei ani de zile și că trebuie să execute, în total, 1 an și 4 luni de închisoare.

Totodată, bărbatul se va afla sub supraveghere 2 ani și jumătate.

”(…) anulează renunțarea la aplicarea pedepsei dispusă prin Decizia Penală nr. 596/A/2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul penal nr.3436/265/2018, definitivă la 23.06.2020 faţă de inculpatul O.T. raportat la săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, (…) condamnă pe inculpatul O.T. pentru săvârșirea infracțiunii de :

– folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 alin. 1 din C.pen, la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică; dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice,), pe o durată de 3 ani, cu aplicarea în baza art. 65 aln.1 a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod Penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) (faptă comisă la data de 28.03.2018)” se arată pe portalul instanței de judecată, în ceea ce privește primul dosar, potrivit Bistrițeanul

”(…) anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin SP nr.95/09.07.2020, pronunțată în dosar nr.3685/265/2018, al Judecătoriei Năsăud definitivă prin Decizia Penală nr.1135/A/2020 a Curţii de Apel Cluj, la data de 12.10.2020 privind pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, (…) Iinculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 4 luni închisoare (1/3 din 12 luni), urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică; dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice,), pe o durată de 3 ani, cu aplicarea în baza art. 65 aln.1 a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod Penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat)”, precizează Judecătoria Năsăud, în cazul celui de-al doilea dosar.

Traian Ogâgău s-a filmat în timp ce și-a umilit fiica

Primarul Traian Ogâgău din Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud, a filmat momentul în care își umilește fiica dezbrăcată, pe care a pus-o să stea în genunchi și cu mâinile ridicate deasupra capului, minute în șir, timp în care fetița este pusă să repete că va fi cuminte și că nu își va mai face părinții de râs.

Edilul a ieșit public printr-o postare pe contul său de socializare și a explicat de ce a decis să își pedepsească fiica într-o așa manieră

”De două săptămâni circulă un video personal, făcut iarna trecută în concediu, în care fetița mea, Traiana, ieșită din duș și dezbrăcată în camera de hotel era certată de mine, de tatăl ei, nu de altcineva, pentru că a fost neascultătoare în acea perioadă. Cum ați intrat în posesia lui, nici nu mai contează. Cum să îmi terfeliți imaginea familiei mele, cu ce v-a greșit ea? În viața personală a fiecăruia nu se poate băga nimeni. Eu nu spun nimănui cum să își educe copiii, însă nici nu cunosc vreun părinte care să nu-și fi certat vreodată copiii. Când îmi aduc aminte de mama care mă punea la colț pe coji de nucă…Să folosești filmulețe din viața personală, copii, este mult sub demnitatea umană. Să vă fie rușine” este o parte din mesajul primarului. 

În urma episodului, bărbatul a fost exclus din PNL. 

"Ca urmare a înregistrării apărute în spaţiul public, cu primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, PNL Bistriţa-Năsăud precizează că acesta nu mai este membru PNL şi nu candidează la primărie din partea Partidului Naţional Liberal.

Ne delimităm categoric de acest tip de comportament şi condamnăm ferm orice act de violenţă împotriva copiilor, indiferent de agresor. Orice gest reprobabil la adresa minorilor trebuie cercetat şi pedepsit.

Partidul Naţional Liberal nu va accepta niciodată să fie asociat cu violenţa de orice tip, cu atât mai puţin cu cea îndreptată împotriva minorilor, în familie sau în afara ei. Suntem partidul care susţine înăsprirea pedepselor împotriva agresorilor și împotriva actelor de violenţă verbală şi fizică", se arată în comunicatul PNL Bistriţa-Năsăud, semnat de preşedintele Ioan Turc.

 

×
x close