Autoturismul vizat era unul puternic, cu capacitate cilindrică de 2.000 mc, cu tracţiune integrală, cutie de viteze automată şi normă de poluare Euro 6. Primarul voia să fie plătită la început jumătate din suma necesară, iar diferenţa să fie suportată în rate, în sistem leasing, pentru o perioadă de 36 de luni.
Totuși, planurile primarului au fost încurcate de legislaţia în vigoare, care nu permite cheltuirea de sume atât de mari, de către instituţiile publice, pentru achiziţionarea de maşini. Așa că licitaţia de pe SEAP a fost anulată. Chiar edilul a fost nevoit să semneze dispoziţia de anulare a procedurii simplificate de licitaţie, după ce acesta fost atenţionat că încalcă legea.
„Avem o hotărâre a Consiliului Local privind achiziţionarea unei maşini, pentru că autoturismul Primăriei este vechi, de 10 ani, şi nu mai face faţă. Legislaţia nu ne permite însă achiziţia unei maşini cu o capacitatea cilindrică mai mare de 1600 mc şi cu preţ mai mare de 18.000 de euro. Nu voiam eu neapărat o maşină, Consiliul Local a aprobat. Banii erau de la bugetul local. Acum nu mai vreau să o iau”, a declarat Vasile Petrea, primarul comunei Homocea, pentru Adevărul.