Antena 3 CNN Actualitate Principalele subiecte discutate în prima zi a Reuniunii miniștrilor de Externe ai statelor membre NATO, de la București

Principalele subiecte discutate în prima zi a Reuniunii miniștrilor de Externe ai statelor membre NATO, de la București

Laura Dinu
4 minute de citit Publicat la 07:48 30 Noi 2022 Modificat la 08:32 30 Noi 2022

Reuniunea Aliată a fost deschisă de Președintele României.

Potrivit MAE, principalul subiect abordat în deschiderea reuniunii șefilor diplomațiilor NATO de la București s-a referit la provocările la adresa securității transatlantice, generate de războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. În acest context, tema transversală a întregii reuniuni a fost securitatea în regiunea strategică a Mării Negre, aceasta fiind una din măsurile de implementare a prevederilor Conceptului Strategic adoptat la Summitul NATO de la Madrid, care recunoaște Marea Neagră ca zonă de importanță strategică pentru Alianță. 

Agenda primei zile a evenimentului a inclus, pe lângă reuniunea oficială a Consiliului Nord-Atlantic (NAC) la nivel de miniștri ai afacerilor externe aliați și din statele invitate Finlanda și Suedia, o sesiune în format extins cu participarea ministrului de externe al Ucrainei Dmytro Kuleba și a reprezentantului UE. 

În cadrul discuțiilor, miniștrii afacerilor externe au evaluat progresul implementării deciziilor Summitului NATO de la Madrid din luna iunie a acestui an, cu accent asupra măsurilor de întărire a Flancului Estic al NATO, în conformitate cu postura consolidată de apărare înaintată a Alianței. De asemenea, au examinat modalitățile de îmbunătățire a asistenței pentru Ucraina prin intermediul Pachetului de Asistență Cuprinzătoare (CAP) și au reconfirmat sprijinul ferm al NATO pentru Ucraina.  

În contextul prezenței la reuniune a UE, a fost accentuat rolul esențial al cooperării NATO-UE în continuarea sprijinului pentru Ucraina și în dezvoltarea rezilienței strategice regionale. 

În intervențiile sale, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a subliniat importanța menținerii unei poziții solidare și ferme a NATO în fața amenințărilor generate de agresiunea Rusiei, atât în ceea ce privește consolidarea capabilităților Alianței și posturii de apărare pe Flancul Estic, cât și a susținerii puternice pentru Ucraina și a sprijinirii adecvate a celorlalți parteneri din regiunea Mării Negre – Republica Moldova și Georgia. 

Ministrul român de externe a evidențiat, totodată, semnificația strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea întregului spațiu euroatlantic, semnificație reflectată și în noul Concept Strategic al NATO. De asemenea, a reliefat rolul crescut al României și al celorlalte state de pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în contextul aniversării simbolice a 20 de ani de la invitarea majorității acestora să adere la Alianță. 

În context, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat angajamentul ferm și dovedit al României de a continua să fie un furnizor de securitate și stabilitate în întreaga regiune. 

La sfârșitul primei reuniuni a Consiliului Nord-Atlantic reunit la nivel de miniștri ai afacerilor externe, a fost adoptată o Declarație a miniștrilor afacerilor externe din statele NATO.

În cadrul discuțiilor din cea de-a doua sesiune de lucru, la care invitat special a fost Dmytro Kuleba, ministrul afacerilor externe ucrainean, au fost prezentate evaluările Ucrainei cu privire la situația de pe front și la necesitățile urgente pe care Ucraina le are și pe care le solicită de la Aliați. În acest context, a fost reiterat sprijinul ferm pentru consolidarea capacităților și rezilienței Ucrainei.  

Ministrul Bogdan Aurescu a reamintit sprijinul multidimensional oferit de România Ucrainei, încă de la începutul conflictului, inclusiv celor peste 2.9 milioane de refugiați ucraineni care au trecut granițele țării noastre și prin facilitarea tranzitului a peste 8.4 milioane tone de cereale și produse agricole. De asemenea, a subliniat susținerea României pentru aderarea la NATO a Ucrainei, în conformitate cu deciziile Summitului de la București din 2008.  

În marja primei zile a reuniunii de la București ministrul Aurescu a organizat și a participat la un scurt moment de diplomație publică pentru a marca aniversarea a 20 de ani de la Summitul NATO de la Praga, la care România, alături de Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia, a primit invitația de aderare la Alianța Nord-Atlantică.   

Tot în marja primei zile a ministerialei, ministrul Aurescu a luat parte  la reuniunea G7+, prima reuniune G7 găzduită de România și prima la care a participat România prin ministrul român de externe. 

În marja reuniunii ministeriale, ministrul Bogdan Aurescu a avut întrevederi bilaterale cu directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Mariano Grossi, cu ministrul afacerilor externe al Canadei, Mélanie Joly și cu ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba.

La reuniunea ministerială NATO participă reprezentanți din 36 de state, incluzând cele 30 de țări membre NATO, alături de Finlanda și Suedia, state invitate să adere la Alianță, și de Republica Moldova, Ucraina, Georgia și Bosnia și Herțegovina, țări partenere ale Alianței. Împreună cu șefii diplomațiilor din aceste state se află la București Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, și ceilalți înalți oficiali din conducerea politică și militară a Alianței, precum și un reprezentant al UE. 

Reuniunea miniștrilor de externe ai statelor NATO desfășurată la București în perioada 29 – 30 noiembrie 2022 este prima reuniune a miniștrilor de externe aliați pe care o găzduiește România de când a intrat în NATO, în 2004 și al doilea cel mai important eveniment Aliat formal din țara noastră după Summitul NATO din 2008. Este prima reuniune pe care o găzduiește un stat aliat de pe Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice după declanșarea de către Federația Rusă a războiului împotriva Ucrainei și prima reuniune după Summitul istoric de la Madrid de la sfârșitul lunii iunie, când au fost luate decizii importante pentru Alianță și consolidarea Flancului Estic al NATO, precum și recunoașterea, în Noul Concept Strategic, a Mării Negre ca zonă de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică. Desfășurarea acestui eveniment la București are o importanță deosebită inclusiv din prisma faptului că are loc la 20 de ani de la momentul la care România a fost invitată, la Summitul de la Praga, să adere la NATO. 

×
x close