Varga Istvan, cunoscut pentru brânzeturile maturate pe care le produce din lapte de la propriile animale, îşi propune acum să treacă la o nouă etapă. Aceea de a-i învăţa şi pe alţii cum să prepare delicatesele din lapte. Pentru a ieşi totul ca la carte, acesta pune la dispoziţie toate cele necesare.
”Laptele este cel mai important factor al cașului pe care îl producem noi. Noi suntem producători de brânzeturi maturate, dar facem și caș proaspăt.
Animalele noastre trăiesc sănătos, libere, au acces la apă abundentă foarte curată.
Este o experiență unică în România unde fiecare oaspete primește un cazan propriu unde poate să își facă cașul pe care pe urmă și-l poate duce acasă”, a declarat Varga Istvan, Organizator.
Primul grup a venit din Germania. 23 de persoane cărora le-a fost explicat pas cu pas care este întregul proces în producerea cașului românesc.
”Se poate face în timp relativ scurt, în câteva ore. De aceea, încape într-un curs de o zi. Ei nici măcar nu cunosc astfel de produse. Ceea ce cunosc ei, cel mai apropiat de caș este brânza feta care seamănă cu telemeaua noastră, dar ei n-o sa cunoască produsul ăsta 100%”, a mai declarat Varga Istvan, Organizator.
Cursul de producție a cașului tradițional are loc la cerere, zilnic, în pivnița fostei parohii evanghelice din Cund. Participanților li se repartizează câte un cazan cu 3 litri de lapte. Din această cantitate se obține un caș de aproximativ 400 de grame. Participarea la curs costă 300 de lei de persoană, dar în cazul unei familii există și reduceri.
De patru ani de zile, Varga Istvan cel care produce brânza maturată la Cund, cochetează cu ideea de a crea prima școală de caș din România. Turiștii au aici posibilitatea să vadă cum se face cașul românesc și ce înseamnă calitatea laptelui pentru ca produsul final să fie cu adevărat delicios și sănătos.
La Cund au sosit 23 de turiști din Germania și au hotărât să învețe cum se face cașul românesc pentru că ei au auzit doar de brânză feta un fel de brânza telemea.