Antena 3 CNN Actualitate Prima reacţie în scandalul de la Operă. Fostul director, Ştefan Ignat: E o acţiune împotriva mea

Prima reacţie în scandalul de la Operă. Fostul director, Ştefan Ignat: E o acţiune împotriva mea

M.N.
1 minut de citit Publicat la 09:32 22 Aug 2024 Modificat la 09:34 22 Aug 2024
Stefan-Ignat onb.ro
Stefan Ignat susţine că totul ar fi o acţiune mediatică împotriva sa, pentru a-l speria şi a renunţa la funcţie. Sursa foto: onb.ro

Fostul director al Operei Naţionale Bucureşti, Ştefan Ignat, a avut o primă reacţie în scandalul izbucnit la instituţie şi a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, că este o acţiune împotriva sa.

Ignat susţine că totul ar fi o acţiune mediatică împotriva sa, pentru a-l speria şi a renunţa la funcţia din fruntea instituţiei de cultură pe care a câştigat-o prin concurs.

„Vă pot spune că este, probabil, o acțiune mediatică împotriva mea, pentru că eu am câștigat un concurs, am câștigat în instanță. 

Da, s-a propus desființarea Operei, în acest context general, toată lumea unde să dea. Vine la Ignat la Operă și atunci zice: "hai să îi găsim acestui domn una și alta".

Numai că eu am acest concurs câștigat, am hotărâre definitivă în instanță. 

Am fost la minister și am negociat contractul. Deci nu înțeleg de ce "hai să-l speriem".

Noi am mai trecut o dată prin asta, prin 2020-2021, prin această defăimare. Nu am nimic de comentat”, a afirmat Ştefan Ignat, fost director al Operei Naţionale Bucureşti.

Opera Națională din București este în mijlocul unui scandal imens, legat de droguri, bătăi şi amantlâcuri, iar în mijlocul scandalului este cel care se luptă de mulţi ani să revină la conducerea instituţiei, baritonul Ştefan Ignat.

Antena3.ro a obţinut documente scrise chiar de mâna acestuia în care practic se autodenunţă. 

Acestea au ieşit la iveală după ce, potrivit unor voci, se încearcă înlăturarea actualului director al prestigioasei instituții de cultură, Daniel Jinga, iar Ştefan Ignat ar putea reveni în funcţie.

×
x close