Antena 3 CNN Actualitate Prima reacție a Poliției, după incidentul cu Ilie Năstase: Două dosare penale și amendat cu 2.300 de ron

Prima reacție a Poliției, după incidentul cu Ilie Năstase: Două dosare penale și amendat cu 2.300 de ron

2 minute de citit Publicat la 13:43 25 Mai 2018 Modificat la 13:43 25 Mai 2018
Prima reacție a Poliției, după incidentul cu Ilie Năstase: Două dosare penale și amendat cu 2.300 de ron

Poliția a avut o primă reacție la scandalul momentului în care a fost implicat Ilie Năstase. Oamenii legii au anunțat că fostul jucător de tenis a fost amendat cu 2.300 de ron total și are două dosare penale întocmite.

„În jurul orei 4.45, un echipaj care era pe Şoseaua Nordului a dat semnal de oprire pentru un autovehicul. Şoferul a oprit iniţial, apoi după o scurtă discuţie cu agentul, a pornit din nou, fiind necesară urmărirea şi oprirea maşinii la aproximativ 200 de metri prin blocare”, a declarat Victor Gîlceavă vineri, într-o conferinţă de presă.

Ulterior, unul dintre agenţi i-a cerut lui Ilie Năstase să se legitimeze şi să sufle în fiolă în condiţiile în care emana vapori de alcool. Pentru că fostul tenisman a refuzat să fac alcooltestul şi a devenit agresiv, motiv pentru care poliţiştii l-au încătuşat şi l-au urcat în autospeciala de poliţie, pentru a-l duce la INML în vederea recoltării de probe biologice.

„A avut 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare ce necesită recoltarea de sânge. Şoferul a fost supus şi unui test pentru stabilirea prezenţei de etnobotanice în sânge, rezultatul fiind negativ. Urmare a refuzului prelevării de mostre bologice, a fost întocmit un dosar penal. Pentru conduita necorespunzătoare, a fost sancţionat contravenţional cu 1.000 de lei”, a spus şeful Brigăzii Rutiere.

Victor Gîlceavă a recunoscut că a fost folosită forţa în cazul lui Ilie Năstase, însă procedurile au fost respectate întocmai de către agenţii de poliţie.

„Vă asigur că poliţiştii au aplicat întocmai prevederile legale pentru procedura de încătuşare şi ducerea şoferului la secţie. Nu a fost târât, a fost doar scos din maşină, încătuşat şi introdus în autospeciala de poliţie. (...) Nu pot să vă spun de unde sunt rănile pe care vi le-a arătat, pot să vă spun doar că nu am niciun dubiu privind respectarea procedurilor de către poliţiştii rutieri”, a explicat Gîlceavă.

Despre cel de-al doilea dosar penal deschis pe numele lui Ilie Năstase la doar câteva ore după primul, Victor Gîlceavă a precizat că fostul tenisman a depăşit, pe scuter, linia continuă într-un viraj la stânga, motiv pentru care a fost oprit de poliţie. El a prezentat agenţilor un permis necorespunzător categoriei de vehicul condus, asta pe lângă faptul că nu mai avea dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice după evenimentul de vineri dimineaţă”.

„În jurul orei 11, același conducător auto a fost depistat la Ștefan cel Mare, conducând un motociclu fără avea acest drept, permisul nu-i permitea, în urma verificărilor a prezentat un permis neadecvat vehiculului condus. Starea de reține a permisului este asimilată suspendării conform legii în vigoare. Cel de-al doilea dosar penal, acesta a fost observat în trafic săvârșind o contravenție, un viraj stânga pe linia continua, a fost amendat 1.305 de ron și șase puncte complementare”.

„Lucrătorii au aplicat procedura încătușării pentru aplicarea măsurii în consecință privind situația sa. Sunt probe care nu pot fi date publicității la acest moment.

Nu a fost târât, a fost doar scos din mașină și aplicată măsura de încătușare și condus către IML. La momentul opririi nu se afla singur, era însoțit, dar nu pot dezvolta acest subiect”, a mai spus Gîlceavă.

 

×
x close