Un martor al accidentului aviatic petrecut în Constanţa a povestit, în cadrul emisiunii
Sinteza Zilei, cum a decurs operaţiunea de salvare.
"La 16.10, stăteam pe terasă şi am văzut elicopterul care cobora destul de lin. Aveam senazaţia că se va ridica şi că va pleca mai departe, adică nu era un zbor care să spună că în curând va cădea. Dar el a venit în plan înclinat spre luciul apei, în momentul în care a atins apa, s-a dat peste cap, s-a rupt coada şi s-a scufundat total", a povestit martorul.
Bărbatul a povestit că, la câteva minute după prabuşire, resturile aparatului de zbor s-au ridicat la suprafaţă.
După alte 10 minute, persoanele aflate în aparatul de zbor au început să strige după ajutor. "Se auzeau şi glasuri de oameni care ţipau: "Ajutaţi-ne, înghetăm!", a povestit bărbatul.
"Cel care a ajuns primul la locul accidentului, ambarcaţiunea motorizată era de dincolo, de la Ovidiu şi aparţinea unor privaţi. Nişte oameni care au sărit în ajutor", a mai spus martorul.
Potrivit martorului, viteza de reacţie a autorităţilor a lăsat de dorit.
Un elicopter SMURD s-a prăbuşit, luni după-amiază, în jurul orei 16.20, în Lacul Siutghiol, din Constanţa, având patru persoane la bord.