Consultantul internaţional, Vadim Benyatov Don, s-a prezentat pentru prima dată la Parchet după ce a fost pus în libertate, săptămâna trecută. Benyatov a spus că va veni zilnic la Parchet în următoarele 23 de zile, până la expirarea interdicţiei de a părăsi Bucureştiul. Benyatov este urmărit penal, alături de alte patru persoane, pentru spionaj şi subminarea economiei naţionale.
Anchetatorii au audiat o serie de martori în acest dosar, din declaraţiile cărora au reieşit elemente noi. Unul dintre martori a fost directorul general al SC Romaero SA, Dan Ionel Vulcan, care a declarat că societatea face parte din industria de apărare a României şi că raportul de evaluare a societăţii a fost clasificat ca secret de serviciu.
În consecinţă, procurorii au decis că Stancev şi Donciu pot fi acuzaţi şi de transmitere a informaţiilor confidenţiale din industria naţională de apărare, deoarece au tranzacţionat informaţii referitoare la societatea Romaero.
De asemenea, au fost extinse cercetările şi în cazul directorului firmei Credit Suisse First Boston Europe Ltd. Londra (CSFB), Vadim Benyatov Don, pentru infracţiunea de subminare a economiei naţionale. Anchetatorii au stabilit că Vadim Benyatov a folosit informaţii din Ministerul Economiei şi Comerţului şi de la societatea Nuclear Electrica SA pentru achiziţionarea de energie electrică în favoarea grupului multinaţional Marco, în dauna economiei naţionale, relatează Rompres.