Relaţiile lui Traian Băsescu, de dinainte de 1989, cu ofiţeri de securitate au continuat şi după Revoluţie. Astfel, foştii prieteni a lui Băsescu pe vremea când acesta ocupa funcţia de director al Agenţiei Navrom la Anvers s-au regăsit în sânul fostul Partid Democrat Liberal, scrie
Jurnalul Naţional.
După ce Băsescu a acaparat puterea, foştii săi colaboratori au fost răsplătiţi cu posturi importante pentru ei sau famiile lor. Fiica fostului ofiţer acoperit DIE de la Anvers, Marin Antonescu, a devenit europarlamentar în acelaşi timp cu Elena Băsescu.
De asemenea, un alt prieten de al lui Traian Băsescu, medicul Muhamad Yassin, a reuşit să pună mână pe Parcul Industrial Mija din judeţul Dâmboviţa, tot cu ajutorul fostului preşedinte. Mai multe detalii citiţi în Jurnalului Naţional de astăzi.