În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 85% dintre participanţii la sondajul CFA România au anticipat o depreciere a monedei naţionale în următoarele şase luni până la 4,8256 lei, iar pentru orizontul de 12 luni la 4,8663 lei.
Potrivit sursei citate, rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2020/noiembrie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,52%, scrie stirileprotv.ro.
"Sunt de remarcat anticipaţiile privind majorarea ratelor de dobândă atât pentru scadenţele scurte (Robor la 3 luni), cât şi pentru cele lungi (obligatiuni suverane cu scadenţa la cinci ani, denominate în lei), peste 66%, respectiv 61% dintre participanţii la sondaj anticipând aceste evoluţii", notează Asociaţia CFA România.