Metrorex
ar putea majora tarifele, în ianuarie 2008. În schimb
preţurile la transportul feroviar rămân nemodificate, a
anunţat, joi, Ministerul Transporturilor. "Metrorex informează
că, având în vedere evoluţia indicelui preţurilor de
consum de la ultima majorare de tarife, din 17 decembrie 2006, în
conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă 36/2001,
aprobată prin Legea 205/2002 privind regimul preţurilor şi
tarifelor reglementate, sunt îndeplinite condiţiile pentru o
majorare de tarif începând cu ianuarie 2008. Metrorex
precizează că până în prezent nu au fost iniţiate
procedurile în vederea aplicării acestei majorări", se
arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
Instituţia
arată, totodată, că strategia CFR Călători nu urmăreşte
majorarea tarifelor de transport feroviar pentru luna decembrie 2007.
Antena3.ro