În aceste condiţii, lunile care vin se anunţă dificile pentru români, care vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar atât pentru alimente, cât şi pentru servicii. Mai precis, ţara noastră depinde în mod semnificativ de importuri, motiv pentru care deprecierea accentuată a leului în raport cu moneda europeană va creşte preţul alimentelor cu până la 10% la începutul lunii aprilie, avertizează specialiştii. În această categorie intră carnea de porc, mezelurile dar şi zahărul şi dulciurile.
Probleme vor avea însă şi micii producători, ameninţaţi de faliment pe fondul scăderii consumului, se arată în cotidianul Gândul. În cel mai rău caz, 70% dintre aceştia ar putea să dispară până la sfârşitul anului.
Vor supravieţui, în schimb, marile companii multinaţionale, care deţin deja cote consistente din piaţă. Scăderea vânzărilor şi creşterea preţurilor vor afecta şi industria prelucrătoare, construcţiile, comerţul, dar şi sectorul de servicii. În plus, numărul şomerilor ar putea ajunge chiar la 350.000 până la sfârşitul anului, dacă măsurile care să reducă efectele crizei se vor lăsa prea mult aşteptate.
Antena 3