Antena 3 CNN Actualitate Presupusul fiu al lui Sergiu Nicolaescu cere stabilirea paternităţii. Sora regizorului reacţionează

Presupusul fiu al lui Sergiu Nicolaescu cere stabilirea paternităţii. Sora regizorului reacţionează

2 minute de citit Publicat la 13:05 07 Ian 2013 Modificat la 13:05 07 Ian 2013
Presupusul fiu al lui Sergiu Nicolaescu cere stabilirea paternităţii. Sora regizorului reacţionează
Foto: Agerpres
Continuă controversele în jurul regizorului Sergiu Nicolaescu. La judecătoria Sectorului 1 există două cereri: una pentru recunoaşterea paternităţii şi a doua privind oprirea incinerării.

Bărbatul care a depus cererile se numeşte  Vasile Rotaru, este
născut în 1980 şi locuieşte în Germania, la Dusseldorf. El a trimis solicitarea pe mail, în data de 4 ianuarie, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, susţinând că este fiul nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu şi cerând stabilirea paternităţii.

 "Încă de la începutul vieţii am aflat de la mama mea că tatăl meu este un cunoscut regizor de film, astfel încât datorită înaintării în vârstă am început sa fiu din ce in ce mai curios, astfel că am aflat de la mama mea ca tatăl meu biologic este Sergiu Nicolaescu", scrie Vasile Rotaru în cerere, potrivit Mediafax.

Decizie de neînţeles a Patriarhiei în cazul înmormântării lui Sergiu Nicolaescu

 "Odată cu moartea tatălui meu biologic am aflat şi despre dorinţa soţiei supravieţuitoare de a proceda la incinerarea trupului neînsufleţit al acestuia", mai arată Vasile Rotaru, care consideră că Sergiu Nicolaescu nu trebuia incinerat pentru a se putea recolta probe biologice ce conţin ADN-ul său.

Deşi a rămas fără obiect,
cererea privind oprirea incinerării va fi discutată totuşi de un judecător.

Sora lui Sergiu Nicolaescu, Iolanda Nicolaescu, a declarat în direct la Antena 3 că va accepta testul ADN. "Eu nu cred, eu cred că e minciună. Cu toate astea, accept testul ADN (...). Dacă sunt minciuni, cer daune morale de sute de mii de euro pe care le voi da unor bătrâni sau unor copii", a declarat Iolanda Nicolaescu.



Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost incinerat sâmbătă, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, cu onoruri militare, la ceremonia de incinerare participând familia, prietenii şi apropiaţii regizorului.

Regizorul, actorul şi scenaristul Sergiu Nicolaescu a murit joi dimineaţă, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.

Pe 12 decembrie 2012, senatorul PSD Sergiu Nicolaescu le mulţumea colegilor din Senat pentru perioada petrecută împreună, precizând că nu a mai candidat pentru un nou mandat deoarece mai are puţini ani de trăit pe care vrea să-i termine în profesia sa.

Filmografia lui Sergiu Nicolaescu - regizor, actor de film, scenarist şi producător de film - cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), "Cu mâinile curate" (1972), "Osânda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Mărin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985),  "Triunghiul morţii" (1999), "Orient Express" (2004), "Supravieţuitorul" (2008).

×
Etichete: Sergiu Nicolaescu
x close