Preşedintele Ungariei, Ader Janos, vicepremierul Semjen Zsolt şi alţi parlamentari din ţara vecină participă, sâmbătă, la pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, la manifestarea religioasă fiind deja sosite zeci de mii de persoane, conform
Mediafax.
Potrivit organizatorilor, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc au sosit preşedintele Ungariei, Ader Janos, împreună cu soţia, şi vicepremierul Semjen Zsolt, aceştia aflându-se în România în vizită privată, astfel că nu vor vorbi în calitate de politicieni, conform regulilor instituite de organizatorii pelerinajului, care nu vor ca evenimentul religios să aibă alte conotaţii.
Potrivit forţelor de ordine, la ora transmiterii acestei ştiri, în zonă au ajuns în jur de 50.000 de persoane, aproximativ 20.000 fiind deja pe platoul unde se va ţine slujba de hram de Rusaliile Catolice.
Mulţi dintre credincioşi au petrecut noaptea în biserică rugându-se la statuia Fecioarei Maria, considerată făcătoare de minuni, alţi 3.000 de pelerini din Ungaria fiind aduşi în Miercurea Ciuc cu cele trei trenuri puse la dispoziţie de Căile Ferate Maghiare.
Printre pelerinii care urcă pe Şumuleul Mic se află şi preşedintele Ungariei, Ader Janos, împreună cu soţia sa, vicepremierul Semjen Zsolt şi alţi parlamentari unguri.
În jurul orei 10.30, din Catedrala Frnciscană a fost scos drapelul localităţii Şumuleu, numit "Laborum", care are o greutate de 25 de kilograme şi este purtat de cel mai merituos elev al Liceului Romano Catolic "Segito Maria", din Miercurea Ciuc. Acesta a fost momentul debutului procesiunii de după slujba religioasă, oficiată în Catedrala Franciscană, de unde pelerinii au pornit către Altarul Triplu de lângă Capela Salvator, de pe Muntele Şumuleul Mic, unde va fi oficiată slujba de hram de Rusaliile Catolice, începând cu ora 12.30.
Credincioşii cei mai fervenţi au urcat în genunchi şi pe coate pe coasta abrubtă a muntelui, pe "Drumul Crucii", marcat de 14 cruci, care simbolizează popasurile făcute de Iisus spre Dealul Supliciului.
La slujba de hram au posibilitatea să participe şi persoanele cu dizabilităţi, care au fost aduse pe deal cu trei microbuze speciale puse la dispoziţie de Asociaţia Handicapaţilior Fizic din Harghita, care îi va şi duce înapoi la casele lor.
Cei care vor asigura ordinea şi siguranţa publică în perioada Rusaliilor au estimat că la pelerinaj vor participa aproximativ 100.000 de persoane.