Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat luni dimineață la DNA fiind citat de procurori, în dosarul în care este cercetat alături de fosta soție, Bombonica Prodana.
„Supărarea este că soția mea a fost târâtă în acest dosar(...). Am depășit nivelul de teamă. Au fost ani grei pentru mine și familia mea. Eu merg înainte. Până la alegerile parlamentare am toate șansele să rămân liber. Vreau să câștigăm alegerile”, a declarat el la ieșirea de la sediul DNA.
Dragnea este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual, cauză în care este cercetată şi fosta lui soţie, Bombonica Prodana.
Potrivit procurorilor, „în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”.
Astfel, precizează DNA, persoanele angajate formal au primit în total 91.362 lei precum şi operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare.
În aceeaşi cauză este cercetată pentru abuz în servicu şi fosta soţie a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, faptă pe care ar fi comis-o în perioada în care ocupa funcţia de şef serviciu Secretariat din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.