Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, Curţii Constituţionale a României o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, considerând că actul normativ încalcă mai multe prevederi ale Constituţiei.
"Considerăm că, atât prin modul în care a fost adoptată, cât şi prin conţinutul normativ, această lege încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 15 alin. (2), ale art. 44 alin. (1)-(3), ale art. 45 coroborat cu art. 135, ale art. 73 alin. (3) lit. h) şi m) raportat la art. 76 alin. (1) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 75 alin. (3) din Constituţie", se arată în sesizarea transmisă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu.
Parlamentul a transmis pe 21 martie preşedintelui, în vederea promulgării, Legea privind aprobarea OUG nr. 85/2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Şeful statului invocă motive de neconstituţionalitate extrinsecă.
"Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) ca lege ordinară, deşi în conţinutul său normativ se regăsesc dispoziţii care se încadrează în domeniul de reglementare al legii organice", spune Iohannis.
El arată că o prevedere din legea supusă controlului de constituţionalitate stabileşte măsurile privind concesionarea, închirierea sau privatizarea în domeniul piscicol. De asemenea, se prevede o nouă atribuţie în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, respectiv aceea de a privatiza societăţi comerciale cu profil piscicol şi amenajări piscicole pe care le are în portofoliu în conformitate cu prevederile Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. În plus, se instituie posibilitatea atribuirii directe - spre concesionare investitorilor - a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole, precum şi terenurile aferente acestora, din domeniul public sau privat al statului.
Preşedintele Iohannis precizează că, pe fond, obiectul de reglementare al acestor dispoziţii instituie posibilităţi de punere în valoare a bunurilor proprietate publică sau privată a statului din domeniul specific al pescuitului şi acvaculturii, sub forma concesionării, închirierii sau privatizării, după caz.
"Toate aceste reglementări vizează regimul juridic general al proprietăţii, cu privire la care art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţia României impune adoptarea de legi cu caracter organic", subliniază preşedintele Iohannis în sesizarea adresată CCR.
El adaugă faptul că CCR a statuat că bunurile proprietate publică sunt inalienabile şi pot fi concesionate ori închiriate instituţiilor de utilitate publică, numai în condiţiile legii organice. De asemenea, şeful statului menţionează că o altă prevedere modifică regimul sancţionatoriu aplicabil unor fapte stabilite în OUG nr. 23/2008, ce constituie infracţiuni, ceea ce atrage incidenţa Constituţiei ce prevede că infracţiunile şi pedepsele se reglementează prin lege organică.
Preşedintele Iohannis argumentează şi că în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a precizat faptul că "este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete natură de lege organică, întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituţie legii organice", dar să nu vizeze criteriul material.
"Prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul a ignorat criteriul material în funcţie de care trebuie stabilit caracterul legii", menţionează el.
Şeful statului arată că actul normativ vizează materia legii organice şi a fost adoptat de Camera decizională, Camera Deputaţilor, cu 162 voturi pentru, număr insuficient de voturi.
Preşedintele Iohannis subliniază că legea încalcă principiul bicameralismului.
"Din analiza dispoziţiilor legii supuse controlului rezultă faptul că Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a aprobat OUG nr. 85/2016 fără nicio modificare şi/sau completare. În schimb, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat legea de aprobare a OUG nr. 85/2016 aducându-i nu mai puţin de 21 de amendamente, multe dintre acestea generând deosebiri majore de conţinut între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, aspect de natură să aducă atingere principiului constituţional al bicameralismului", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.
Şeful statului invocă şi motive de neconstituţionalitate intrinsecă.
Astfel, el indică faptul că actul normativ nu respectă principiul supremaţiei legilor şi nici principiul securităţii raporturilor juridice, invocând o decizie a CCR.
El precizează că legea dedusă controlului de constituţionalitate prevede faptul că "terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum şi terenurile aferente acestora, din domeniul public/privat al statului, vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, cu obligativitatea menţinerii obiectului de activitate al exploatării piscicole pe perioada concesionării".