Cancelarul Republicii Federale Germania, Angela Merkel, în discuțiile avute cu președintele Klaus Iohannis, la Berlin, a lăudat justiția din România, dar a criticat Parlamentul pentru că "ridică selectiv imunitatea la unul sau la altul", a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Paul Porr, prezent la discuțiile de la Berlin, conform AGERPRES.
Întrebat dacă președintele Klaus Iohannis a discutat cu președintele Germaniei sau cu cancelarul Angela Merkel, la Berlin, despre corupție și ceea ce se întâmplă în România, Paul Porr a răspuns: "Tangențial. Cu președintele, nu, cu doamna Merkel. Iar ea a avut cuvinte de laudă că justiția românească lucrează, are de lucru, deci o remarcă așa mai. Nu a fost temă de discuție."
Președintele FDGR spune că Angela Merkel a criticat Parlamentul din România, după ce, în cazul lui Varujan Vosganian, nu s-a votat ridicarea imunității acestuia.
"A fost un pic criticat Parlamentul, fără să se dea nume, că încă selectiv se ridică imunitatea la unul sau la altul. (...) Știa informația", a spus Porr, referindu-se la cancelarul german.
"Președintele nostru a tăcut în stilul lui caracteristic, la remarcile astea", a precizat liderul FDGR.
În opinia lui Paul Porr, anchetele DNA și arestările din ultima vreme nu vor dăuna intrării țării noastre în spațiul Schengen.
"Nu știu cât va ajuta, dar sigur nu va dăuna. Adică oricine și politicienii și presa și omul simplu din străinătate, care e interesat cât de cât, își dă seama că domne, uite, în sfârșit, în România, se arestează și corupții mari, nu cel care a furat două găini și alții care au furat milioane sau sute de milioane, indiferent că le-au furat de la stat sau cum le-au făcut", a declarat președintele FDGR, care a fost prezent la toate discuțiile avute săptămâna aceasta de președintele Klaus Iohannis la Berlin.