Preşedintele Traian Băsescu l-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy. Cei doi oficiali au discutat despre subiecte economice, aderarea României la spaţiul Schengen şi evoluţiile din Africa de Nord, informează Preşedinţia în cadrul unui
comunicat de presă.
Preşedintele Consiliului European a declarat, în urma întâlnirii cu Traian Băsescu, că preşedintele l-a informat cu privire la activităţile realizate pentru aderarea României la Schengen. Herman van Rompuy a declarat că este “impresionat” de rezultatele ţării noastre în acest sens.
“Sunt conştient de faptul că obiectivul aderării la Schengen este de o importanţă esenţială pentru cetăţenii români. Preşedintele m-a informat cu privire la activităţile extraordinare care au fost realizate pentru respectarea condiţiilor tehnice pentru candidatura la acquisul Schengen şi sunt impresionat de rezultate”, a spus oficialul european.
“Problema va fi rediscutată, curând, în cadrul Consiliului. Premierul ungar mi-a spus că este hotărât să acorde o prioritate importantă aderării Bulgariei şi României la Schengen”, a adăugat preşedintele Consiliului European, potrivit Agerpres.
Preşedintele Băsescu va susţine o conferinţă de presă pe teme europene la ora 17.00. Herman van Rompuy a mai spus că o altă prioritate pentru Consiliul European o reprezintă şi problema romilor şi mai ales integrarea socială a acestora, pentru care este nevoie de o abordare integrantă, ce presupune crearea de locuri de muncă, acces la sănătate, educaţie.
Preşedintele Consiliului European se va întâlni şi cu Viktor Orban.
Traian Băsescu l-a primit la Cotroceni pe Herman van Rompuy: