Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele CCR Augustin Zegrean, internal în spital, după ce a suferit o fractură

Preşedintele CCR Augustin Zegrean, internal în spital, după ce a suferit o fractură

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 22:45 08 Ian 2013 Modificat la 22:45 08 Ian 2013
Preşedintele CCR Augustin Zegrean, internal în spital, după ce a suferit o fractură
Foto: Agerpres
Update 22.45 - Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, este internat la secţia de ortopedie a Spitalului Universitar din Bucureşti, după ce a căzut pe gheaţă la intrarea în Parcul Herăstrău, au declarat marţi seară surse medicale, informează Mediafax.

Zegrean a fost internat marţi, la ora 10.00, au mai precizat sursele citate.
_______________________________________________________

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a fost internat într-un spital din Bucureşti, cu fractură de col femural, după ce a căzut pe gheaţă, la intrarea în Parcul Herăstrău.

Augustin Zegrean a declarat, marţi, că a ieşit să se plimbe, luni seara, în Bucureşti, iar la intrarea în Parcul Herăstrău a alunecat pe gheaţă şi a căzut.

"Sunt internat în spital, în Bucureşti. Am fractură de col femural. Am alunecat şi am căzut", a declarat preşedintele CC, potrivit Mediafax.

Acesta a adăugat că nu vrea să spună în ce spital este internat ca să nu meargă jurnaliştii "peste el".

"Nu vreau să spun unde sunt internat că vin peste mine (jurnaliştii - n.r.). Deja unii se bucură", a spus Zegrean.

Zegrean este preşedintele Curţii Constituţionale şi şi-a început ascensiunea ca senator de Bistriţa-Năsăud, din partea FSN, în perioada 1990-1992, iar mai apoi în 2004 a fost ales deputat pe listele Partidului Democrat.

Din 13 iulie 2007, la propunerea preşedintelui Traian Băsescu. Augustin Zegrean a fost numit judecător.



×
Etichete: Augustin Zegrean
TOP articole
TOP articole
x close