Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele Casei de Pensii, anunţ despre plata pensiilor majorate din ianuarie 2023

Preşedintele Casei de Pensii, anunţ despre plata pensiilor majorate din ianuarie 2023

Gina Vacariu
4 minute de citit Publicat la 20:51 19 Noi 2022 Modificat la 20:54 19 Noi 2022
BeFunky-collage - 2022-11-19T205047.877
Sursa foto: Colaj Arhiva Antena 3 CNN

Întrebat care este situaţia dosarelor de pensii introduse în sistem, preşedintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, a spus: 

"Avem 4,7 milioane de dosare în plată și în momentul de față ne apropiem de un procent de 70 %, aducă 3.160.000  de dosare în momentul de față le avem digitalizate.

Dar nu este vorba numai de digitalizare, este vorba de acest proces de evaluare a dosarelor de pensii care se face în baza Legii 127.

Mai precis, este vorba despre articolul 157 aliniatul 2, care a fost ulterior complectat ca act normativ prin ordin de ministru, respectiv ordinul 487/2021 care a intrat în vigoare în 18 iunie şi prin care urmărim acest proces de evaluare a dosarelor de pensii.

În principal, această procedură urmărește ca stagiile de cotizare ale fiecărui pensionar să fie foarte clar evidențiate, și anume în stagii de cotizare contributive, stații de cotizare asimilate și stagii de cotizare necontributive.

Pensii 2022: Cum se face evidențierea stagiilor de cotizare

De ce spun lucrul acesta și este foarte important, pentru că dacă avem această bază de date cu evidențierea foarte clară a acestor stagii de cotizare, putem efectiv să aplicăm noua lege a pensiilor, care iar va avea o componentă foarte importanță, esențială, zic eu, și anume contributivitatea, astfel încât nouă act normativ să se ia în calcul efectiv aceste stagii pe care le vom avea foarte clar evidențiate.

Este vorba de ultimii 20 de ani în care s-au adunat aceste inechități, în sensul că avem pensionari în plată care au ieșit la pensi pe legislații diferite la momentele respective și avem pensionari cu cuantumuri diferite în plată și având aceeași stagiu de cotizare care e, de fapt, cea mai importantă inechitate.

Pensii 2022: Ce cuantum se va aplica la calculul pensiei

Până la urmă este vorba despre raportarea la stagii de cotizare diferite. De fapt, vorbim de legea 3/1977 vorbim de legea 19/ 2000 și de actuala lege 263 care este în vigoare, care fiecare din aceste 3 legi au avut calculul lor a s-a raportat la stagii diferite de cotizare începând de la 25 de ani 30 de ani și respectiv 35 de ani cât este în prezent.

Deci, practic, avem pensionari în plată care au ieșit pe legea 19/2000 care s-a raportat la un stagiu de cotizare mai mic. Avem pensionari în plată care s-au ieșit actual pe legea 263/ 2010 care a intrat în vigoare de la 1/ ianuarie 2011, unde raportarea se face la 35 de ani prin stagiu complet de cotizare.

Și din acest motiv avem cuantumuri diferite pentru că calculul pensiei, calcului punctajului mediu anual s-a raportat la stagii de cotizare diferite, care erau evident în vigoare la vremea respectivă.

Pensii 2022: "Calculele care acum par greșite s-au făcut după legislații diferite"

Vreau să fac această mențiune pentru că văd în spațiul public, toată lumea îmi spune că pensiile sunt greșit calculate.

Nu, pensiile s-au calculat corect, dar la momentul respectiv când era legislaţia în vigoare. Tocmai din acest motiv se impune o nouă lege a pensiilor care să rezolve aceste inechități acumulate în timp.

Dacă ne raportăm la un stagiu de cotizare de 25 de ani față de un pensionar care a ieșit luna trecută unde se raportează la un stagiu de cotizare de 35 de ani evident, gândiți-vă că același număr de puncte când îl împarți la 25 același număr de puncte împarți la 35 evident că reiese un punctaj mediu anual diferit. Și de aicea sunt aceste diferențe.

Nu vreau să mă refer strict la cifre, pentru că nu sunt relevante în momentul acesta, pentru că important este și cu va ieși noul act normativ, noua lege a pensiilor, acea formulă care va duce eliminarea acestor inechități.

Evident că în urma acestei recalculări, asta urmărim cu toții, că acele pensii care sunt în interiorul aceluiași număr de puncte și au un cuantum inferior celor care au ieșit cu  o pensie mai mare să fie adus la același cuantum.

Pensii 2022: Procesul de evaluare a dosarelor de pensi trebuie încheiat  până la sfârşitul anului

Deci, după această recalculare, o parte din pensionari vor primi în plus la pensie în funcție de data ieșirii la pensie pentru a reuși să facem o aplatizare, în sensul că la aceleași contribuție egală să avem pensii egale în plată.

Da, dacă reușim să terminăm în termen acest proces de evaluare, cu siguranță vom și avem, bineînțeles și noua lege adoptată, recalculare va fi foarte facilă de făcut dacă reușim să încheiem acest proces de evaluare a dosarelor de pensii în decembrie când vin pensiile.

Pensii 2022: "Avem nevoie de legislație cât mai repede pentru a plăti pensiile majorate"

După cum bine știți, noi începem să achităm pensiile chiar în prima zi ale lunii și începând cu data de 1 decembrie noi deja achităm pensiile tuturor beneficiarilor noștri.

Casa de Pensii e o instituție de aplicare a legislației și noi avem nevoie de acest lucru, pentru a reuși să implementăm noile valori.

În primul rând noua valoare a punctului de pensie în sistem, în toate bazele de date, pentru că din noua valoare a punctului de pensie derivă și alte componente ale noastre care se modifică începând cu 1 ianuarie 2023 și avem acest timp necesar pentru a putea să face să facem aceste lucruri în sistem.

Deci, undeva la până la sfârșitul acestei luni trebuie să avem aceste valori pentru a putea să le implementăm, astfel încât chiar cu 1 ianuarie să reușim să plătim pensiile majorate.

×
x close