Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu, a declarat, joi, în legătură cu respingerea în Comisia juridică a Parlamentului European a candidaturii Rovanei Plumb pentru postul de comisar european, că trebuie parcurse mai multe etape şi nu a fost încă votul în Parlamentul European, menţionând că PSD nu are o variantă de rezervă, ci 10.
"Nu am citit ştirea, lăsaţi-mă să mă informez, ştiam că e încă în comisie....A fost la acea comisie, nu la votul în Parlament. Vedeţi că sunt nişte etape, nişte comisii, până la votul în Parlament...era mai încolo", a afirmat Ciolacu, la Parlament, întrebat în legătură cu ce va face PSD după ce Rovana Plumb a fost respinsă în comisia de la Parlamentul European.
Întrebat dacă PSD are o variantă de rezervă, Ciolacu a răspuns: "Ştiţi la fel de bine ca şi mine că PSD nu are o variantă, are 10 variante de rezervă".
Candidatura Rovanei Plumb pentru postul de comisar european pentru Transporturi a fost respinsă joi de Comisia juridică a Parlamentului European, a anunţat eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan pe contul sau de Facebook. "Fără avizul Comisiei juridice audierea din Comisia de transport nu poate avea loc", a adăugat el.