Contactat telefonic de Antena 3, Nati Meir a confirmat informaţia potrivit căreia Traian Băsescu a fost citat ca martor al apărării în procesul său.
Fostul parlamentar Nati Meir a fost condamnat la începutul lunii aprilie de Tribunalul Galaţi, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă în formă continuată, iar fiul său, Or Meir, a fost condamnat la cinci ani şi jumătate de închisoare pentru complicitate la această infracţiune.
Nati şi Or Meir au fost cercetaţi pentru fapte de corupţie. În cazul lui Nati Meir acuzaţia este de trafic de influenţă în formă continuată, fiind vorba despre două fapte, una în cursul anului 2009 şi alta în martie - aprilie 2010.
Într-un alt dosar, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe fostul deputat, în 13 octombrie 2010, la şapte ani de închisoare cu executare, pentru înşelarea mai multor persoane, cărora le promitea că le dă sume de bani împrumut în schimbul unor garanţii. Instanţa a mai decis ca Nati Meir să plătească daune materiale pentru opt dintre părţile civile constituite în dosar.