Asociaţia Părinţilor Elevilor este hotărâtă să ceară demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, în urma rezultatelor obţinute la examenul de bacalaureat, a anunţat, duminică, preşedintele acestei organizaţii.
"Noi vom cere ministrului Educaţiei să-şi asume în mod onorabil acest eşec al rezultatului examenului de bacalaureat şi, de asemenea, vom cere demisia de onoare a ministrului Educaţiei", a declarat, preşedintele Asociaţiei Părinţilor Elevilor, Mihaela Guna, la Antena 3.
Guna a recunoscut că învăţatul nu se mai află printre preocupările elevilor, însă nu este de acord ca astfel să fie nenorocită o generaţie întreagă.
"Este normal! Copiii nu învaţă cu toţii, dar trebuie să ştim ce vrem de la copii şi ce vor copiii să înveţe. Dacă îi asaltăm cu o mare cantitate de informaţii şi vrem să-i facem genii este normal să întâmpinăm o dificultate şi, la un moment dat, nişte măsuri de protecţie din partea lor. Să nu-mi spună mie cineva că toţi copiii sunt chiar nişte tâmpiţi. De ce la Bacul Olimpicilor au fost date subiecte mult mai uşoare şi acum am vrut să nenorocim o generaţie întreagă?", a comentat preşedintele Asociaţiei Părinţilor Elevilor.
Reacţia Mihaelei Guna vine după ce, potrivit rezultatelor parţiale de duminică,
mai multe licee din ţară au avut rata de promovare zero.