Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele Academiei, despre exploatarea de la Roşia Montană: Dacă interesul economic e serios, mai sacrifici un pic şi din mediu

Preşedintele Academiei, despre exploatarea de la Roşia Montană: Dacă interesul economic e serios, mai sacrifici un pic şi din mediu

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 21:41 02 Oct 2013 Modificat la 21:41 02 Oct 2013
Preşedintele Academiei, despre exploatarea de la Roşia Montană: Dacă interesul economic e serios, mai sacrifici un pic şi din mediu
Foto: Agerpres
Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, lasă deschisă şi varianta exploatării la Roşia Montană, inclusiv cu cianură, dar folosită în mod responsabil, după ce, în rapoartele oficiale, poziţia Academiei este exprimată ferm împotriva proiectului minier.
 
"O ţară cu resurse trebuie să le valorifice în mod inteligent. (...) Trebuie să ne gândim bine şi acolo. La eficienţa economică, la interes... pentru că dacă interesul economic este foarte serios, atunci mai sacrifici un pic şi din mediu, şi poate chiar din arheologie. Dar să ştii măcar pentru ce te sacrifici (...).

1. Cu beneficii maxime pentru ţară. 2. Cu efecte secundare dăunătoare minime. 3. În condiţii de dezvoltare durabilă. În locul unor redevenţe mici şi a unor venituri indirecte, să se aplice ce se foloseşte în lume la petrol, dar şi la minerale. 
 
Înţelegerea dintre stat şi investitor ar fi aşa: scoţi aur, dar acest aur este al meu. Din ce s-a scos îi revine investitorului atât cât să-şi acopere cheltuielile şi un profit rezonabil. Iar restul intră în proprietatea statului, în tezaurul Băncii Naţionale. 
 
Banca nu trebuie să cumpere aurul, e al nostru, al statului român", a declarat Ionel Haiduc.
 
Declaraţia şefului Academiei Române a fost prezentată miercuri, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.






 

×
x close