Ultimul drum a ajuns să fie pavat cu bani de rudele răposaţilor. Sub pretexul celor mai bune servicii, familiile celor decedaţi se trezesc că au de plată sume imense. Este o afacere cu un profit imens promovată, culmea, de slujitorii Domnului.
Afacerea nu se opreşte doar la serviciile funerare. Dacă nu aveţi unde să faceţi parastasul, tot preotul este cel care vă oferă soluţia.
Însă, fiecare biserică are contractele sale de exclusivitate nescrise, bineînţeles, doar cu anumite firme.
Nu puţine au fost persoanele care au crezut sfaturile preoţilor. Crezând că vor plăti mai puţin, în final ei au constatat că preţurile finale le depăşesc mult pe cele iniţiale.
Cu toate acestea, afacerea merge bine. Iar cei care ar trebui să-l slujească pe Dumnezeu se transformă treptat în mici agenţi de vânzări. Unii dintre ei au mers chiar şi mai departe. Şi-au deschis cabinete medicale, cabinete stomatologice sau clase unde se fac meditaţii pentru limbi străine. Toate în curtea bisericii.