Zeci de poliţişti de frontieră, localnici şi un elicopter de la MAI au pornit în căutarea lor. Până acum nu au găsit nici măcar barca.
Căutările au început încă de luni seară. Preotul plecase împreună cu un prieten la pescuit. La un moment dat însă, cei doi nu au mai răspuns la telefon.
15 oameni, un elicopter, trei avioane uşoare şi trei bărci sunt pe urmele celor doi bărbaţi. După nenumărate încercări, nimeni nu avea niciun fel de informaţie referitoare la cei doi. Se zvonea că cineva i-ar fi văzut din elicopter, înecaţi.
Zvonul nu s-a adeverit, iar căutările au continuat. În tot acest timp, localnicii din Sfântu Gheorghe se roagă pentru cei doi dispăruţi.
Căutările vor continua şi mâine. Şansele ca bărbaţii să fie găsiţi în viaţă sunt însă minime.