Tragedia s-a produs ieri, 11 august 2020, în satul Onișcani, comuna Filipești din județul Bacău. Părintele Alexandru Argatu se afla într-o mașină condusă de o altă persoană când, la un moment dat, șoferul a pierdut controlul direcției.
Astfel, mașina a lovit un stâlp de pe marginea drumului și apoi s-a răsturnat pe câmp. Martori la teribilul accident, alți șoferi au sunat imediat la numărul unic de urgență 112.
La locul accidentului au ajuns în scurt timp echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău, dar și echipaje SMURD. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe preotul în vârstă de 75 de ani.
Rănile suferite de acesta în urma teribilului accident i-au fost fatale.
Cine a fost preotul Alexandru Argatu din Boroaia
Preotul Alexandru Argatu este fiul marelui duhovnic Ilarion Argatu. S-a născut în satul Ioneasa, comuna Vadu Moldovei și a slujit peste 40 de ani la biserica din comuna Boroaia.
"Părintele Alexandru Argatu de la Mănăstirea Boroaia, preot cu viață sfântă, liturghisitor de taină, rugător pentru mii de oameni, haiduc al credinței, ctitor de mănăstire și de zeci de Biserici, fiu de sfânt, a plecat la ceruri să îi spună lui Dumnezeu despre durerea poporului român. Dumnezeu să-l așeze în soborul Liturghiei cerurilor", a scris preotul Ioan Istrati, acesta fiind doar unul dintre multele mesaje de condoleanțe transmise familiei îndurerate.