Turism
religios la preţuri accesibile - asta încearcă să realizeze
o companie aeriană italiană, în colaborare cu oficialii de la
Vatican. Potrivit unui acord de 5 ani, semnat între cele două
instituţii, prelaţii vor beneficia de zboruri low-cost către
locurile de pelerinaj. Prima cursă charter a plecat de la Vatican
chiar luni.
Avionul
cu preoţii catolici a decolat de pe aeroportul Fiumicino din Roma şi
a aterizat în apropierea sanctuarului francez din Lourdes.
Pelerinii vor putea călători, cu preţ redus, şi către Sanctuarul
Fecioarei Fatima din Portugalia şi cel al Sfintei Fecioare din
Guadalupe, în Mexic.
Antena
3