Premierul Sorin Grindeanu a reacționat după ce președintele Klaus Iohannis a declanșat procedura de referendum.
El a spus că i se pare ciudat că în documentul pe care l-a primit șeful statului nu folosește termenul "grațiere".
"Am primit un document din partea Administrației Prezidențiale, dar ce mi se pare ciudat, față de ce am văzut aseară, este că nu se folosește termenul de grațiere. Probabil și-a dat seama domnul președinte că nu e legal să folosească acest termen într-un referendum", a spus Sorin Grindeanu.
Pe de altă parte, Iohannis a declanşat, marţi, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice, potrivit unui comunicat de presă.