"Suntem alături de poporul britanic și familia regală în aceste momente grele, în care Majestatea Sa Regina Elisabeta a Marii Britanii și Irlandei de Nord a trecut la cele veșnice.
Timp de peste 70 de ani și-a slujit cu credință poporul pe care l-a iubit. Transmit condoleanțe Familiei Regale Britanice! Dumnezeu să o odihnească în pace!", este mesajul transmis de premierul Nicolae Ciucă prin intermediul unei rețele de socializare.
sursa: Facebook/ Nicolae Ionel Ciucă
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 ani, la castelul Balmoral din Scoția.
"Regina a murit în pace la Balmoral, astăzi după-amiază. Regele (Charles) și regina consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară și se vor întoarce mâine la Londra", se spune într-un comunicat al Palatului Buckingham.
Potrivit presei britanice, regina va beneficia de funeralii de stat complete, iar cetățenii vor avea ocazia de a-și lua adio de la suverana care a domnit mai bine de 70 de ani.
Charles, noul rege, va semna planurile finale în zilele următoare.