Antena 3 CNN Actualitate Premierul Marcel Ciolacu anunță că Guvernul va îngheța, astăzi, punctul de amendă

Premierul Marcel Ciolacu anunță că Guvernul va îngheța, astăzi, punctul de amendă

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 09:40 28 Iun 2024 Modificat la 09:45 28 Iun 2024
politie amend?
Punctul de amendă va fi înghețat. Foto: Agerpres

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul va îngheța astăzi punctul de amendă. Numeroase discuții au apărut, în ultima vreme, în spațiul public, cu privire la faptul că amenzile ar putea crește considerabil în cazul în care punctul de amendă nu va fi plafonat

”Vom îngheța, astăzi, și punctul de amendă, astfel încât acesta să nu crească odată cu salariul minim pe economie”, a explicat premierul Ciolacu înaintea ședinței de Guvern. 

Guvernul a majorat salariul minim pe economie la 3.700 de lei, începând cu data de 1 iulie. Potrivit legii, punctul de amendă reprezintă 5% din valoarea salariului minim. Astfel, un punct de amendă ar fi trebuit să crească de la 165 de lei la 185 de lei.

Cum se calculează punctul de amendă

Guvernul a stabilit la începutul acestui an un nou mod de calcul al punctului de amendă. Astfel, valoarea punctului de amendă a fost stabilit la 5% din salariul minim brut pe țară, față de valoarea de 10% cât era în trecut, dar Guvernul a înghețat de la an la an punctul de amendă la 145 de lei. 

De la 1 ianuarie 2024, punctul de amendă este 165 de lei.

Clase de sancţiuni şi valoarea amenzilor pentru şoferii români

Începând cu 1 ianuarie 2024, valorile amenzilor, în funcție de clasa de sancțiuni, sunt următoarele:

a) clasa I - 2 sau 3 puncte-amenda (între 300 şi 495 de lei);
b) clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amenda (între 660 şi 825 de lei);
c) clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amenda (între 990 şi 1.320 de lei);
d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amenda (între 1.485 şi 3.300 de lei);
e) clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amenda (între 3.465 şi 16.500 de lei).

Dacă punctul de amendă nu ar fi fost înghețat, și ar fi ajuns la 185 de lei, valorile amenzilor, în funcţie de clasele de sancţiuni ar fi fost următoarele:

a) clasa I - 2 sau 3 puncte-amenda (între 370 şi 555 de lei);
b) clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amenda (între 740 şi 925 de lei);
c) clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amenda (între 1.110 şi 1.480 de lei);
d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amenda (între 1.665 şi 3.700 de lei);
e) clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amenda (între 3.885 şi 18.500 de lei).

×
Etichete: punct de amendă
x close