Alpiniştii români Zsolt Torok, Marius Gane, Aurel Sălăşan şi Teo Vlad au reuşit, în premieră românească, să cucerească vârful pakistanez Nanga Parbat, înalt de 8125 m, situat la capătul vestic al munţilor Himalaya, conform Agerpres.
Potrivit site-ului expediţiei, alpiniştii români au ajuns vineri după amiază pe vârful Nanga Parbat, pe ruta Schell, faţa Rupal, iar în timpul ascensiunii nu s-a folosit oxigen suplimentar sau şerpaşi, ''băieţii echipând ei singuri integral ruta, fiind şi singura expediţie de pe munte''.
''Zsolt cu Aurel şi Teo au pornit în ascensiune de la cota de 7500 m, la ora 4,00 dimineaţa (vineri, n.r.), iar Marius a pornit la ora 1,00, el şi fiind cel care a ajuns primul pe vârf, urmat de Aurel, iar apoi de Zsolt'', se arată pe site-ul expediţiei.
'Vremea este bună, bate puţin vântul, iar diseară va fi luminat şi de lumina lunii. Când am vorbit cu el la telefon era foarte fericit şi mi-a descris peisajul de vis 'ca din avion', cu mare de nori, iar în depărtare a văzut K2-ul, unde a fost în 2010. Marius cu Aurel sunt deja mai jos, iar Teo în funcţie de cum avansează e posibil să facă un bivuac la întoarcere sau să coboare până la tabăra de la 7500 m. Mulţumim tuturor celor care s-au implicat în rezolvarea securităţii alpiniştilor noştri, Guvernului Republicii Pakistan, Ministerului Afacerilor Externe al României şi în special domnului Emilian Ion - Ambasadorul României la Islamabad care s-a interesat în permanenţă de situaţia echipei'', se arată în mesajul postat de site-ul www.torok.ro.
Vârful Nanga Parbat este considerat între alpinişti ca unul dintre piscurile cele mai grele de escaladat, fiind al nouălea vârf ca înălţime din lume.