Antena 3 CNN Actualitate Prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, pe ordinea de zi în ședința de guvern

Prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, pe ordinea de zi în ședința de guvern

Milena Niță
2 minute de citit Publicat la 08:12 14 Aug 2020 Modificat la 08:12 14 Aug 2020
Prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, pe ordinea de zi în ședința de guvern
Sursa foto: Hepta

Hotărârea de Guvern ce vizează prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu data de 16 august, va fi discutată în ședința de guvern, după ceum se arată pe ordinea de zi afișată pe site-ul oficial al Secretariatului General al Guvernului (SGG).

"Începând cu data de 16 august, se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, și prin Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare", conform proiectului de HG, ce va fi discutat vineri în şedinţa Executivului.

România a intrat, pentru prima dată, în starea de alertă, pe 15 mai

România a intrat, pentru prima dată, în starea de alertă, pe data de 15 mai, după ce am ieşit din starea de urgență. 

Aceasta este a treia oară când se prelungește această măsură de prevenire a răspândirii infectărilor cu coronavirus.

În ultima perioadă, România a înregistrat numai recorduri negative în criza COVID, atât în ce priveşte numărul cazurilor noi de coronavirus, cât şi al morţilor sau al bolnavilor aflaţi la Terapia intensivă.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a vorbit ieri despre posibilitatea prelungirii stării de alertă, după ce a spus că România ar putea ajunge în luna septembrie să depăşescă prognoza INSP, de 2.800 de cazuri de coronavirus zilnic.

Starea de alertă expiră pe 14 august

În context, oficialul a lăsat de înţeles să starea de alertă s-ar putea chiar prelungi din nou. Atunci când a fost întrebat de programul teraselor, dacă acesta va rămâne limitat, ca acum, având în vedere că se va termina starea de alertă, Nelu Tătaru a precizat:

"Programul teraselor rămâne limitat, în măsura în care vom propune şi măsura prelungirii stării de alertă", a spus ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru, a declarat că starea de alertă care expiră pe 14 august, ar putea fi prelungită, dacă așa va decide Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care se va întruni înainte de ședința de Guvern de vineri. 

Starea de alertă pe teritoriul României expiră în 14 august.

×
x close