Poliţia
Rutieră nu mai poate prelungi dovezile provizorii de circulaţie
pentru şoferii implicaţi în accidente rutiere soldate cu
morţi sau răniţi. Curtea Constituţională a declarat
neconstituţional un articol din Hotărârea de Guvern privind
circulaţia pe drumurile publice. Până acum, prelungirea
perioadei în care şoferii puteau circula cu dovezi provizorii
era decisă de şeful Poliţiei Rutiere locale, la propunerea unui
procuror sau judecător. Aceştia aveau doar dreptul de a propune
prelungirea dovezii provizorii de circulaţie cu câte 30 de
zile, iar şeful Poliţiei Rutiere putea sau nu să dispună luarea
acestei măsuri.
Prevederea
a fost declarată neconstituţională, deoarece ar putea fi
considerată o ingerinţă în activitatea puterii
judecătoreşti. Decizia Curţii Constituţionale a intrat în
vigoare la 29 iulie, iar Parlamentul va trebui să modifice legea.
Antena 3