Antena 3 CNN Actualitate Prejudiciu stabilit din pix de procurori. Iată cum s-au făcut calculele în "dosarul Telepatia"

Prejudiciu stabilit din pix de procurori. Iată cum s-au făcut calculele în "dosarul Telepatia"

1 minut de citit Publicat la 09:02 21 Mai 2014 Modificat la 09:02 21 Mai 2014
Prejudiciu stabilit din pix de procurori. Iată cum s-au făcut calculele în "dosarul Telepatia"
Sursa foto: Foto captura Antena 3
Prejudiciul estimat de DNA în dosarul Telepatia nu are nicio legătură cu realitatea, scrie luju.ro. Asta pentru că valoarea pagubei stabilite este calculată la preţurile din 2008 în plin boom imobiliar, pe când privatizarea a fost făcută cu 5 ani în urmă.

Mai mult, potrivit luju.ro, în calculul prejudiciului au fost incluse şi valorile activelor, care nu au fost vândute.

Expertiza contabilă judiciară iniţială, dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi efectuată de un evaluator judiciar independent, a concluzionat că Agenţia Domeniului Statului a stabilit în mod corect preţul de pornire al pachetului de acţiuni al ICA în 2003.

Astfel, nu ar fi existat niciun prejudiciu în acest dosar.

Luju.ro scrie însă că DNA a decis să ceară o nouă expertiză în 2008. Procurorii voiau să afle valoarea clădirilor şi a terenului Institutului la momentul privatizării, în iule 2003, valoarea clădirilor şi terenului în mai 2008 şi valoarea dreptului de folosinţă a clădirilor pentru o perioadă de 50 de ani. Terenul si cladirile Institutului de Cercetări Alimentare valorau la momentul privatizării 3,2 milioane dolari.

Potrivit luju.ro, preţul acestora a crescut în 5 ani, până în 2008 când s-a făcut evaluarea cerută de DNA, la 55 de milioane de euro. Iar dreptul de folosinţă a fost estimat la 5 milioane de euro. Expertiza a fost luată în calcul de DNA deşi Agentia Domeniului Statului a vandut doar actiuni, si nu cladiri si terenuri. Luju.ro scrie că acest aspect a fost ignorat de procurori, care au construit prejudiciul tocmai pe valoarea activelor, pentru că preţul acţiunilor era mult mai mic.

În plus, DNA a acceptat valorile din 2008, deşi privatizarea s-a făcut cu 5 ani înainte. Astfel s-a ajuns la o pagubă de 60 de milioane de euro pe baza căreia s-a construit un întreg dosar penal.

×
Etichete: dosar telepatia DNA
x close